Din ce-s facute saltelele?

Saltele memory foam, mic si onest ghid.

Azi m-am hotarat sa explic treaba cu memory foam-ul, pentru ca ma irita lipsa asta de informatie la vanzatorii consacrati, astia de-si fac reclama pe toate canalele posibile (teve, radio, ziar, internet, etc). O sa incerc, in cuvinte pe intelesul tuturor, sa fac lumina in acest topic. Sa incepem:

Spuma poliuretanica cu memorie / memory foam / visco elastica, a fost dezvoltata ca tehnologie de NASA bla bla bla, etcetera si altele. Bla bla bla, memoryfoam era foarte scump inainte si acum, ce sa vezi? A devenit accesibil ca pret! Ai cautat pe gugal chestia asta pana ti-a venit rau, si ai dat peste zeci de rezultate, toate ducand fireste, la avantajele si beneficiile unei saltele cu memorie: ia forma corpului, preia punctele de presiune, asigura independenta la miscare, iti ia durerea cu mana, te vindeca de toate boalele spatelui, iti aliniaza coloana si … cate si mai cate!

Iti spun un mic/mare secret:  o saltea cu memorie nu se potriveste tuturor, din contra, unora le face chiar rau! Vorbind cu clientii, am aflat ca-s foarte multi care au renuntat la ea si sunt gata sa se-ntoarca la uzul unui produs clasic. De ce? Pai: ”dorm prost, dimineata ma trezesc cu dureri de oase, gat, solduri”, ”salteaua ma incinge, transpir ca un cal pe ea”, ”miroase ca dracu”, ”a facut o gaura unde dorm”, ”s-a valurit”, ”m-a costat o caruta de bani si nu e nici pe departe ca-n reclame”, ”sexul pe o saltea memory e…un esec”, ”mi se scufunda curul prea mult si…” etc. Altii sunt multumiti si declara ca ”nu s-ar mai intoarce niciodata la una cu arcuri”, ”dorm neintors”, ”e ca un vis”, ”senzatia e ca plutesc pe un nor”, etc. 

Ce spun testimonialele / review-urile, forum-urile de saltele, blogurile magazinelor online? Pai ce sa zica, niste rahaturi. La produsele scumpe (aici intra si saltelele memory foam) majoritatea spune ca-s nemaipomenite, incredibil de prietenoase cu propriul corp, extraordinare, foarte confortabile, cum au dormit ei la cumnatu’ si au achizitionat una identica, fantastice, dau 5 stele, nici la meriot (am scris intentionat) nu dormi asa, bla bla bla.Tineti cont ca am citit ani in sir aberatiile publicate pe site-urile producatorilor de saltele, stiu ce-i in ele.

Eu acum vin si te-ntreb: dupa ce cumperi un produs si-l folosesti (nu ai probleme cu el), ce faci? cauti repede site-ul producatorului si scrii pe pagina produsului un omagiu, il pupi in dos ca te-a scos din iarna ? Ii faci imn ? Eu cred ca scrii doar daca esti nemultumit, vrei ca altii sa cunoasca experienta ta negativa si sa-l faci de cacao pe comerciant/producator.La unii comercianti, exista intr-adevar un chestionar de satisfactie al clientului, nu stiu insa cati il completeaza.De cei nemultumiti sunt sigur!

Tragand linie, salteaua memory foam e produsul pe care ori il iubesti, ori il urasti!

Daca esti hotarat sa cumperi asa ceva, cauta producatori care-ti ofera aceste avantaje la achizitie:

  • transportul sa fie asigurat pana in fata blocului/casei (nu pana in dormitor);
  • produsul sa aiba pretul redus cu minim 25-30% ;
  • plata ramburs (daca nu-ti convine starea saltelei la primire – NU platesti);
  • salteaua sa NU fie vidata (poti cere acest lucru);
  • salteaua sa aiba minim 30 zile de testare (suficient sa stii daca e buna).

Sfatul meu: ia in serios ce-am scris mai sus; cantareste bine oferta, alege o saltea cu minim 3 cm memory foam in componenta; spuma de baza sa aiba minim 13-14 cm grosime si minim 23 kg/mc densitate; daca doresti altceva, ia in considerare un nucleu cu arcuri independente (asigura ventilatie maxima); husa trebuie sa fie detasabila, cu fibre naturale in amestec (sa contina bumbac/lana/vascoza/cashmere/bambus minim 50%); intreaba in cate zile iti returneaza banii (in cazul in care nu esti multumit si faci retur); asigura-te ca ai o somiera cu suprafata plana sau una cu spatii intre lamele de maxim 2-3 cm.

Extra pont: nu cumpara daca NU sunt in promotie!

Lasă un comentariu